FEMURUL – Anatomia corpului Uman2 comentarii

Cel mai rezistent os al corpului
Osul coapsei este nu numai cel mai solid, dar şi cel mai lung şi cel mai greu dintre toate oasele corpului. Acesta susţine întreaga greutate a corpului în timpul deplasărilor.

FEMURUL
Descriere
Femurul este cel mai gros dintre toate oasele corpului. Având o lungime de 40 până la 50 cm şi fiind înconjurat de o mare cantitate de muşchi, el se articu­lează în partea superioară cu osul coxal (şoldul), iar în partea inferioară cu tibia şi patela (rotula).
► Capul femural
Rotunjit şi inserat oblic la nivelul diafizei (corpul osului), acesta se articulează cu acetabulul osului iliac pentru a forma articulaţia coxofemurală. El formează 2/3 dintr-o sferă (aproximativ 25 mm), fiind delimitat printr-o linie sinuoasă şi având o mică depresiune centrală numi­tă foseta capului femural (fovea capi­tis), care este legată de acetabul prin ligamentul capului femurului.
► Gâtul femural, plat pe toată lungimea lui, este oblic formând astfel, împreună cu capul femural, un unghi cu o deschidere variabilă, în funcţie de sex, vârstă şi indi­vid, în partea superioară, baza sa este limitată de marele trohanter, iar în par­tea inferioară de micul trohanter.
► Marele şi micul trohanter reprezintă două protuberante ale joncţiunii dintre gâtul femural şi corpul femural. Marele trohanter este protuberanta vizibilă şi palpabilă care este prezentă în faţa cavităţii situate pe par­tea laterală a şoldului. Plat, în formă de patrulater, el prezintă o faţă exterioară con­vexă, care serveşte ca punct de inserţie muş­chiului fesier mediu şi care se termină cu o creastă proeminentă pe care se insera muş­chiul vast extern. Micul trohanter este situat sub marele trohanter, mai spre interior com­parativ cu acesta. Feţele anterioare ale tro-hanterelor sunt unite printr-o linie îngustă – linia intertrohanterică. Pe feţele lor pos­terioare se desenează o coamă, numită creasta intertrohanterică.
► Corpul femural
Oblic în partea sa interioară, el apropie genunchii de planul median al corpului. Acest unghi de convergenţă (7° la băr­baţi, 9° la femei) este mai mare la femei, deoarece bazinul lor este mai lat. Corpul femural prezintă trei feţe şi trei margini. Faţa anterioară este rotunjită, mai lată în partea inferioară decât în cea superioară. Faţa interioară este netedă şi se lărgeşte spre partea inferioară. în sfârşit, faţa exte­rioară, mai îngustă, este uşor concavă. Marginea internă şi cea externă sunt rotunjite, iar marginea posterioară, aspră şi proeminentă, este numită linia aspră. Aceasta se uneşte cu tuberozitatea glu­teals, situată sub creasta intertrohante­rică. Aceste două creste reprezintă punc­te de inserţie ale tendoanelor numeroşi­lor muşchi ai coapsei.
► Extremitatea distală
La extremitatea sa inferioară, corpul femural devine mai dens şi mai larg for­mând condilii. Aceştia formează par­tea de articulaţie „în balama” a genun­chiului şi sunt separaţi, pe una din părţile laterale, printr-o scobitură, fosa inter-condilară, iar pe cealaltă parte laterală, prin suprafaţa patelară. Deasupra se găsesc epicondilii, pe care sunt fixate ligamentele articulaţiei genunchiului.

Rotula
Patela, denumirea rotulei în noul nomenclator anatomic, este un os mic, de formă triunghiulară, situat în faţa articulaţiei genunchiului, în ten-donul muşchiului cvadriceps femu­ral, al cărui vârf este îndreptat în jos, adică înspre tibie. Acest os sesamoid are o extremitate superioară lată, numită baza patelei, şi o extremita­te inferioară, numită vârful patelei. Faţa posterioară a osului are două faţete articulare, una pentru condi-lul medial al femurului, iar cealaltă pentru condilul lateral al acestuia. Articulaţia femuropatelară repre­zintă partea mijlocie a articulaţiei genunchiului. Rolul patelei este acela de a întări muşchiul cvadriceps prin intensificarea efectului de pâr­ghie al acestuia şi prin menţinerea poziţiei sale atunci când genunchiul este flexat. Mai mult, acest os prote­jează articulaţia


Sindromul femuropatelar
în timpul flexiei şi al extensiei nor­male a genunchiului, patela culisea-ză vertical în şanţul care separă con­dilii femurali. în cazul sindromului femuropatelar, această mişcare nu mai este executată corect, rotula alunecă lateral înspre partea supe­rioară şi înspre partea inferioară, iar presiunea mărită pe care o suportă articulaţia din această cauză deter­mină o durere continuă. Această afecţiune este curentă la adepţii drumeţiilor, având în vedere că suprafeţele pe care circulă aceştia sunt rareori perfect netede. Acesta este cazul, în special, al drumurilor laterale pentru pietoni, denivelările lor supunând unul dintre genunchi la o forţă mecanică mai mare decât în cazul celuilalt genunchi, în vede­rea echilibrării călcăturii. Mersul pe jos pe teren muntos, accidentat sau pe distanţe lungi creşte riscul depla­sării rotulei.

Adaugati la :Digg Facebook Yahoo! Buzz