Limba fixatăUn comentariu

Publicat in:


Limba fixată este un defect minor al cavităţii bucale ce limitează mişcările limbii. O operaţie simplă poate ajuta corectarea problemelor de alimentaţie şi vorbire la copiii ce prezintă limba fixată.

Limba fixată (anchiloglosia) este o tulburare în care frâul limbii, ce leagă limba de planşeul cavităţii bucale, este prea scurt, împiedi­când limba să iasă dincolo de buza inferioară. Limba însăşi va fi scurtă şi lăţită şi ar putea avea o adânci­tură centrală. In cazuri extreme, limba ar putea fi cu totul lipită de podeaua cavităţii bucale.

INCIDENŢĂ

Limba fixată este de trei ori mai frecventă la băieţi, faţă de fete. Până la 50 la sută din persoanele care suferă de această afecţiune au o rudă apropiată care suferă de aceeaşi problemă. Deşi în rest copiii sunt normali, în unele cazuri limba fixată poate fi parte a unei anomalii congenitale majore.
Incidenţa nu este exact cunos­cută, dar un studiu a arătat că unul din 110 nou-născuţi are limba fixată.

In cadrul limbii fixate, frâul limbii – porţiunea de ţesut care legă limba de podeaua cavităţii bucale – este prea scurt. Legătura poate fi subţire sau destul de groasă.

Probleme legate de alimentaţie

Pentru ca alimentaţia la sân să se desfăşoare cu succes, mame­lonul mamei trebuie să fie masat de limba copilului, care stimu­lează astfel lobulii lactiferi din sân şi aceştia secretă laptele. Unii copii cu limba fixată nu pot să facă acest lucru şi, în schimb, muşcă din mamelon. Acest lucru este foarte dureros pentru mamă şi ineficient.

Aceşti copii sunt obosiţi după ce au fost hrăniţi şi adorm, dar ei nu s-au alimentat suficient, aşa încât se trezesc prea devreme, având nevoie de mai mult lapte. Unii din­tre ei se hrănesc aproape conti­nuu, ceea ce îi epuizează atât pe ei, cât şi pe mamele care îi alăptează.

ALIMENTAŢIA ARTIFICIALĂ

Inainte, frenul limbii era tăiat de către moaşe, la naştere la toţi copiii deoarece se ştia că poate afecta alimentaţia la sân.
O parte dintre copiii cu limba fixată nu pot împinge mâncarea din faţa cavităţii bucale către regiunea posterioară. Aceşti copii au probleme la alimentaţia cu hrană solidă şi pot să împingă mâncarea afară din gură.

In unele cazuri, introducerea ali­mentaţiei cu biberonul făcea hrănirea sugarilor cu limba fixată mai uşoară, deoarece ei pot muşca în voie tetina biberonului. De aceea, unii dintre copiii cu frâul limbii fixat sunt trecuţi de la alimentaţia la sân, la cea cu biberonul.

HRANA SOLIDĂ

Unii dintre copiii cu limba fixată se pot alimenta bine la sân sau cu biberonul, dar au probleme cu ali­mentele solide. Alimentele solide trebuie plasate în porţiunea pos­terioară a limbii, pentru ca aceştia să le poată mânca bine.

ALTE LIMITĂRI

Unii copii cu limba fixată nu îşi pot curăţa interiorul cavităţii bucale. Astfel, particulele solide – de exemplu orezul – rămân blo­cate sub limbă. Limba fixată face de asemenea imposibilă ungerea buzelor, ungerea unei îngheţate sau scoaterea limbii.

Probleme de vorbire

Este un fapt general acceptat că limba fixată nu produce întârzieri în dezvoltarea limbajului. Totuşi, un copil cu frâul limbii scurt învaţă deseori să producă sunete inco­recte, în încercarea de a le repro­duce pe cele corecte.

CORECTAREA PROBLEMELOR DE VORBIRE

Copiii cu limba fixată ar putea avea probleme la pronunţarea literelor „d”, „l”, „n” şi ,.t”.în momentul când aceşti copii sunt aduşi la logoped, ei au, de obicei, patru ani sau mai mult şi s-ar putea să nu mai poată fi în stare să reînveţe să pronunţe corect sunetele, după secţionarea frâului limbii. Acest fapt întăreşte ideea că secţionarea frâului limbii este necesară. Numai secţionarea frâului înainte de dezvoltarea vor­birii poate preveni instalarea tul­burărilor de pronunţie.

Copiii cu limba fixată pot avea dificultăţi in pronunţarea anumitor sunetele. Aceşti copii au nevoie aproape sigur de o operaţie şi de terapie din partea unui logoped.

Unii dintre copiii cu limba fixată pot avea un şanţ care merge pe toată lungimea limbii. Limba poate fi bifurcată.

Corectarea chirurgicală a limbii fixate

In trecut, moaşele foloseau o pilă ascuţită pentru a secţiona frâul limbii. In zilele noastre, tratamentul depinde de vârsta copilului, dar şi de gravi­tatea afecţiunii, precum şi de fap­tul că aceasta este asociată sau nu cu bifurcaţia limbii. Dacă frâul ce fixează limba nu este prea scurt sau prea gros, intervenţia nu este necesară. Ambele operaţii menţio­nate mai jos sunt considerate ca fiind relativ nedureroase.

TRATAMENTUL SUGARILOR

In prezent, un sugar cu vârsta sub nouă luni, care are limba fixată, va fi tratat chirurgical, sub anestezie locală, prin secţionarea rapidă şi atentă a frâului, cu ajutorul foarfe­celor. Copilul este apoi pus la sân sau i se dă biberonul. în mod nor­mal sugarul se opreşte din plâns în interval de un minut. Practic nu există sângerare.

TRATAMENTUL COPIILOR

Copiii care au vârsta mai mare de nouă luni şi au deja dinţi sau un frâu al limbii gros, ar trebui să fie operaţi sub anestezie generală. Aceasta permite ca secţionarea să se facă cu foarfece de diatermie, care folosesc curentul elec­tric (electrocoagularea) pentru a preveni orice sângerare.

Ar putea fi necesară tn acest caz o operaţie minoră de secţionare a frâului care fixează limba. Această intervenţie este relativ nedureroasă şi se poate desfăşura sub anestezie, în ambulatoriu.

Rezultatele Intervenţiei

Ambele operaţii menţionate mai sus, de secţionare a frâului lim­bii sunt simple şi podeaua cavită­ţii bucale se vindecă, de obicei, în interval de 24 de ore.

Majoritatea copiilor care au fost operaţi pentru limba fixată se hră­nesc mai bine după intervenţia chirurgicală. Intr-adevăr, secţio­narea frâului poate fi utilă sugari­lor alimentaţi la sân imediat, astfel încât ei pot suge mai bine la sân decât înainte şi obţin cantitatea de lapte de care au nevoie. Operaţia prin care se secţionează frâul lim­bii permite copiilor să scoată limba din gură şi să îşi lingă buzele.

După intervenţia chirurgi­cală sugarii se hrănesc mai bine. Totuşi, o parte din copiii mai mari, care deja au depins un anumit mod de a se hrăni, având limba fixată, nu reuşesc să îşi îmbunătă­ţească modul de a se alimenta.

Şi vorbirea copiilor se îmbună­tăţeşte, în general, după opera­ţie, deşi acest lucru ar putea dura un timp, dacă secţionarea a fost făcută mai târziu, deoarece copilul trebuie să reînveţe modul corect de pronunţare al sunetelor.

In majoritatea cazurilor, secţionarea frâului limbii este o intervenţie chirurgicală de succes. Activităţi care înainte de intervenţie erau dificile – cum ar fi ungerea unei îngheţate – devin posibile după operaţie.

Author: Corpul Uman
Google



Link-uri Sponsorizate

Limba fixată

Un comentariu

  1. Bianca

    Foarte interesant articol, felicitari! Sa inteleg ca ideal este ca la nastere copilul sa fie controlat daca are aceasta afectiune pentru a se interveni din timp? Si as mai fi curioasa daca chiar se face lucrul asta in maternitati, sau parintii ar trebui sa ceara acest lucru? Multumesc

Lasă un răspuns