Anxietatea – Diagnostic
Diagnosticul pentru anxietate se stabileşte de regulă pe baza anamnezei. Poate fi nevoie de asemenea, de efectuarea de analize prin care să se excludă existenţa unor afecţiuni de ordin fizic cu manifestări similare, ca de pildă hipoglicemia, astmul bolile cardiace, ingestia sau întreruperea administrării anumitor medicamente, epilepsia sau vertijul. Este important să se stabilească daca pacienţii prezintă şi alte afecţiuni mentale care îi pot face anxioşi, ca de pildă depresie sau demenţă.
Pacienţii cu tulburări anxioase trebuie diagnosticaţi cât mai repede posibil. Dacă nu sunt trataţi, stările de anxietate şi manifestările ipohondrice se pot accentua.
Adeseori este necesară combinarea psihoterapiei cu tratamentul medicamentos, dar numeroşi pacienţi refuză asistenţa psihologică, deoarece sunt convinşi că suferă de o boală fizică. De asemenea, au reţineri şi faţă de terapia medicamentoasă, deoarece sunt îngrijoraţi de efectele secundare.
Consilierea şi utilizarea tehnicilor care explorează conflictele interioare, se dovedesc adeseori de ajutor.
Terapia cognitiv-comportamentală este eficientă uneori. Ea urmăreşte să schimbe modul în care pacienţii gândesc şi se comportă în faţa unei situaţii percepute ca ameninţătoare.
□ învăţarea tehnicilor de relaxare şi a strategiilor de a face faţă evenimentelor pot contribui la diminuarea anxietăţii.
□ Tehnicile de desensibilizare pot duce la dispariţia fobiilor. Pacientul este expus în mod progresiv la factorii care îi cauzează fobia, în prezenţa unui psihoterapeut.
□ Grupurile de autoajutor sunt benefice pentru unii pacienţi.
Terapia de grup reprezintă o formă de asistenţă psihologică în care pacienţii pot învăţa tehnici de relaxare. Aceste tehnici îi ajută de obicei să facă faţă atacurilor de panică.
Medicamentele cel mai des folosite pentru tratarea tulburărilor anxioase, sunt:
Tranchilizantele – unele medicamente, cum ar fi diazepamul, pot fi utilizate timp de maximum 10 zile. Cu toate acestea, pentru a evita problemele legate de obişnuinţă şi dependenţă, trebuie administrată cea mai mică doză posibilă, pentru o perioadă de timp cât mai scurtă. Printre efectele secundare se numără somnolenţa şi dependenţa emoţională.
□ Medicamentele antidepresive – nu produc aceleaşi probleme legate de dependenţă ca tranchilizantele, dar pot necesita un interval de până la patru săptămâni pentru instalarea efectelor maxime. Odată determinată doza eficientă terapeutic, tratamentul trebuie continuat pentru o perioadă de cel puţin şase luni. întreruperea prematură a tratamentului poate duce la o recădere.
Medicamentele betablocante -acestea pot diminua uneori o parte dintre simptomele fizice ale anxietăţii, ca de exemplu palpitaţiile şi tremurăturile. Cu toate acestea, ele nu exercită niciun fel de efecte directe asupra simptomelor psihologice, ca de pildă cele de îngrijorare si tensiune.
Persoanele care suferă de anxietate sunt adeseori învăţate o serie de tehnici simple care să îi ajute să facă faţă acestei probleme. Printre acestea se numără:
Realizarea faptului că simptomele în sine nu sunt dăunătoare, ci reprezintă doar o reacţie naturală la stres;
înfruntarea fricilor;
Distragerea atenţiei printr-o activitate simplă.
Adeseori, pentru a obţine rezultate favorabile, este important ca diagnosticul şi tratamentul să fie stabilite cât mai precoce. Factorii care îngreunează vindecarea sunt reprezentaţi de separarea de unul din părinţi în copilărie, izolarea socială, lipsa unui partener de viaţă, statutul social inferior şi persistenţa fobiilor. Numai un număr mic de pacienţi necesită tratament de-a Lungul întregii vieţi.
Prognosticul pacienţilor cu anxietate este favorabil în general. Psihoterapia poate contribui la creşterea încrederii şi aprecierii propriei persoane.